Taxe de participare

Taxa de participare include:
- mapa cu volumul rezumatelor lucrărilor;
- volumul programului simpozionului;
- masa festivă organizată în onoarea invitaţilor.

Sumele în lei se achită la:
   Trezoreria Iaşi
   Cont (RON): RO91TREZ40620F365000XXXX
   Cod fiscal: 4541840

Pe ordinul de plată se vor menţiona numele şi prenumele persoanei care face plata, instituţia, secţiunea la care participă şi menţiunea "pentru congres".

La cerere, participanţii pot solicita, contra cost, revistele ştiinţifice şi/sau extrasele lucrărilor publicate în cuprinsul acestora.

Date importante

Termenul limită pentru trimiterea
rezumatului şi a lucrărilor în extenso
5 septembrie 2016
Comunicarea acceptării articolului 15 septembrie 2016
Taxa de participare 250 lei, până la 15 iulie 2016
350 lei, după 15 iulie 2016
Taxa de înregistrare pentru
persoanele însoţitoare şi doctoranzi
150 lei

Atenţie
Nu vor fi luate în considerare lucrările autorilor care nu completează formularul de înscriere şi nici cele trimise după data limită stabilită.

 

 

NOTĂ

Exigenţele academice impun acceptarea spre publicare numai a lucrărilor prezentate în cadrul secţiunii. Comitetul ştiinţific al congresului îşi rezervă dreptul de a selecta lucrările trimise.



CONTACT

Pentru informaţii suplimentare şi nelămuriri, nu ezitaţi să ne contactaţi.





FOTOGRAFII 2016

Imagini de la deschiderea congresului în Aula Magna "Haralamb Vasiliu".



CAZARE ŞI EXCURSII

Pentru opţiunile de cazare şi pachet turistic vă rugăm să contactaţi personal agenţia Dedal Tur. Înscrierile pentru aceste servicii (cazare şi excursii) cu minim 20 de zile înainte de simpozion ar fi în ajutorul tuturor părţilor pentru o bună organizare a evenimentelor.


 

©2014-2016 USAMV Iaşi ¦ Ultima actualizare: 18 octombrie 2016