Despre proiect

Programul CNCSIS: IDEI
Competiţie: IDEI: Proiecte de cercetare exploratorie
Autoritatea contractantă: Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiintifice Universitare (UEFISCSU)
Contractor: Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" Iaşi
Titlul proiectului: Managementul ecologic al resurselor de climă, sol şi apă din Câmpia Moldovei
Contract de finanţare: nr. 1052/2009
Cod proiect: ID_1132
Durata proiectului: 2009 - 2011
Valoarea totală a proiectului: 975 000 lei
Director proiect: Prof. dr. Daniel BUCUR
Rezumatul proiectului:  

Situată în partea de N-E a României, Câmpia Moldovei se întinde pe circa 8000 km2, aproximativ 3,4% din teritoriul ţării. Diversitatea condiţiilor fizico-geografice din arealul de referinţă şi variabilitatea în timp a elementelor climatice, hidrologice şi hidrogeologice favorizează periodic, pe aproximativ 70% din suprafaţa agricolă, diminuarea sau compromiterea recoltelor agricole, prin acţiunea separată sau combinată a deficitului de umiditate, a excesului de apă, a eroziunii solului şi a altor procese.

Relieful exprimat prin numeroşi versanţi lungi, cu panta de peste 5%, dominanţa faciesului litologic argilo-marnos, caracterul torenţial al precipitaţiilor din jumătatea caldă a anului ca şi intervenţia factorului antropic în cadrul natural sunt elemente ce concură la desfăşurarea unor ample procese de pantă în zonă. Cu toate că au existat preocupări vizând diminuarea acestor procese, în condiţiile modificărilor survenite în structura de proprietate a terenurilor agricole prin aplicarea legii 18/1990, s-a accelerat ritmul de degradare a solurilor de pe versanţi, mai ales, prin eroziune şi alunecări de teren pe suprafeţe apreciabile din teritoriu.

De aceea s-a considerat necesară evaluarea modernă şi sistemică a pericolului deteriorării capacităţii de producţie a acestor terenuri şi evidenţierea posibilelor soluţii de ameliorare a actualei stări de fapt.

Activităţile prevăzute prin proiect au fost elaborate astfel încât să contribuie la exploatarea durabilă a terenurilor agricole, asigurarea hranei populaţiei şi protecţia mediului natural prin: creşterea şi stabilizarea producţiei agricole, protejarea surselor de apă pentru populaţia rurală, eliminarea excesului de apă de pe terenurile depresionare, reducerea eroziunii solului pe terenurile înclinate şi a torenţialităţii pe reţeaua hidrografică, ameliorarea şi înfrumuseţarea peisajului geografic local.

© 2010 USAMV Iaşi ¦ Ultima actualizare: 14 ianuarie 2010