Obiectivele proiectului

Scopul principal al proiectului este realizarea unor obiective din cadrul Planului National Strategic al României pentru perioada 2007 - 2013, elaborat în iunie 2006, stabilite în baza Regulamentului Consiliului Europei nr. 1698/2005, care prevăd: Dezvoltarea unui management durabil al terenului agricol şi forestier prin încurajarea fermierilor de a aplica metode compatibile cu necesităţile de conservare a peisajului natural, de păstrare a biodiversităţii, a solului şi apei şi încurajarea fermierilor de a introduce sau continua folosirea de metode de producţie agricolă compatibile cu protecţia şi îmbunătăţirea mediului, a peisajului, a resurselor naturale, a solului şi a diversităţii genetice dincolo de standardele obligatorii relevante.

Întrucât asocierea şi crearea grupurilor producătorilor agricoli din zona Podişului Central Moldovenesc nu este sprijinită suficient, iar gradul de capitalizare a producătorilor agricoli este scăzut, considerăm necesară elaborarea unor strategii privind dezvoltarea şi eficientizarea unor forme asociative de organizare prin:

  • promovarea cooperativelor agricole din domeniul comercializării;
  • dezvoltarea unor activitati din amontele sau avalul producţiei, în scopul facilitării sau dezvoltării lor economice;
  • enunţarea avantajelor serviciilor pentru producţia agricolă (chimizare, mecanizare, consultanţă agricolă);
  • prezentarea cadrului de organizare a cooperativelor agricole dupa modelul Uniunii Europene, ca organizaţii cu personalitate juridică şi non-profit;
  • sprijinirea înfiinţării unor grupuri de producători agricoli în domeniul pomiculturii, viticulturii şi legumiculturii.

Stabilirea strategiilor de dezvoltare durabila prin asociere şi cooperare, se va realiza în urma abordării interdisciplinare a problematicii de studiu.

Investigatiile vor fi direcţionate în vederea realizării a două obiective principale, iar în cadrul fiecărui obiectiv major se vor realize mai multe obiective specifice.

  1. Delimitarea microzonelor naturale a particularităţilor lor naturale, sociale, economice şi administrative în vederea stabilirii influenţei acestora asupra sistemelor de agricultură practicate;
  2. Formarea de structuri agrare de producţie, prin asociere, cooperare sau prin înfiinţarea grupurilor de producători, care să poată aplica noile elemente de progres tehnic, singurele capabile să conducă la realizarea de performanţă în agricultură la nivelul standardelor practicate de Uniunea Europeană;
  3. Fundamentarea strategiilor, soluţiilor şi alternativelor la stabilirea unor concepte moderne corespunzătoare cerinţelor agriculturii durabile.
© 2010 USAMV Iaşi ¦ Ultima actualizare: 4 februarie 2010