Despre proiect

Bizamul (Ondatra zibethica) este un mamifer rozător, adaptat atât la deplasarea terestră cât şi în mediul submers. Originar din America de Nord, este adus în Europa în 1905 unde a reuşit să se aclimatizeze şi să stăpânească teritorii din ce în ce mai întinse. Bizamul trăieşte pe marginea apelor dulci curgătoare, stătătoare sau mlaştinilor unde consumă plante acvatice, scoici, crustacee etc.

Veveriţa (Sciurus vulgaris) este un rozător, cu areal extrem de variat de la păduri de şes până la cele de conifere, fiind adaptată la deplasarea în mediul arboricol şi terestru. Interesul cercetărilor internaţionale pentru această specie s-au concretizat în studii de etologie, areal şi protejare a speciei, prin crearea unui areal propriu, precum şi conceperea unor cuşti speciale de adăpost şi protecţie împotriva prădătorilor.

Obiectivul cercetarilor privind sistemele osteoligamentar şi muscular la cele două specii de rozatoare, care au condiţii de habitat diferit (mediul terestru şi submers bizamul şi mediu terestru şi arboricol la veveriţă), are drept scop aplicarea principiului formă-funcţie, cauză-efect asupra particularităţilor morfologice ale oaselor, articulaţiilor şi muşchilor. Prin evidenţierea formei şi întinderii suprafeţelor articulare de la nivelul oaselor, corelate cu structurile ligamentare ale articulaţiilor, dau posibilitatea descrierii atât a mişcărilor fiecărei articulaţii cât şi a amplitudinii lor, pentru fiecare specie cât şi comparativ între cele două specii. Acestea vor concluziona asemănările şi deosebirile dintre cele două specii de rozătoare.

Cunoscându-se condiţiile de habitat la cele două specii coraborate cu asemănările şi deosebirile morfo-funcţionale, va permite interpetarea funcţională stabilindu-se:

• mişcările articulaţiilor, gradul şi amplitudinea lor consecutive dezvoltării structurilor ligamentare şi musculare;
• dezvoltarea eminenţelor şi depresiunilor osoase determinate de forţa de tracţiune sau presiune pe care o produc muşchii prin inserţiile şi traiectul lor asupra oaselor.

În final, interpretarea caracteristicelor morfologice adaptate la condiţile de habitat, va permite consolidarea principiului formă-funcţie, cauză-efect. Ca rezultat, tema va putea fi aplicată în cazul realizării unor condiţii artificiale de habitat pentru speciile studiate cât şi pentru alte specii.