Impact
În această perioadă, în cercetarea agricolă se pune tot mai mare accent pe economisirea
resurselor naturale neregenerabile, reducerea poluării mediului şi produselor agricole, conservarea
biodiversităţii şi trecerea spre o agricultură durabilă.
Proiectul de cercetare este justificat şi prin impactul major pe care îl poate avea în domeniul
dezvoltării protecţiei plantelor şi combaterii biologice a unor specii invazive, iar indirect la
dezvoltarea zootehniei româneşti.
Prin realizarea acestui proiect se urmăreşte remedierea unor însemnate suprafeţe de terenuri
agricole al căror potenţial de producţie este puternic diminuat, cu şanse mari de reusită, de
lungă durată şi cu un efort financiar minim, fiind în concordanţă şi cu principiile
de bază ale unei agriculturi durabile. Totodată, prin folosirea la maximum a resurselor naturale locale
pentru limitarea populaţiilor plantelor invazive, presiunea zoo-antropică va fi mai uşor de suportat pe
terenurile respective, asigurându-se şi o ecologizare a agrosistemului prin
creşterea biodiversităţii specifice şi îmbunătăţirea calităţii mediului
înconjurător.
|